Un ceas e o clipa. O zi e o clipa si viata e clipita, la fel cum istoria e clipa in oglinda.
Diferenta intre ele? Cand ai ajuns sa-ti traiesti viata, incetezi sa te mai uiti in oglinda- si ea dispare, caci menirea si-a atins-o. Nu te mai lasi amagit. Se sparge in o mie si una de bucati, prabusindu-se gravitational spre nasterea unei non-imagini, a singurei non-imagini posibile in Univers- prezenta de tine insuti. O asteptare cat o vesnicie ia sfarsit si unica clipa deplina se naste…
O zi insa are ceva unic: „Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata- ziua intai”(Facerea1,5). A sti unde se sfarseste ceva si unde se naste altceva este a face parte din ordinea aceasta luminoasa a lumii, a astepta zorii cu emotia celui ce stie ca ziua urmatoare va veni, dar nu e obligata sa faca asta. Noi asteptam mereu re-sarutul, dar suntem oare curati sa-l primim?
Ma tot intreb, noi unde-om fi in aceasta zi a noastra? Toti de acum suntem in aceeasi parte a zilei si fiecare in partea sa de zi luminoasa, asteptand… chiar asa, catre-unde e fata asteptarii noastre, grea intrebare, toti asteptam ceva, nemarturisit, poate cu speranta sau infricosati, dar asteptarea e inscrisa in miezul omului de cand Dumnezeu astepta zorii zilei dintai.
Uite, spre exemplu, azi oamenii fac stiinta, fac si uneori traiesc arta, fac marketingul ca razboi pentru a-si maximiza mereu castigul, chiar si dragoste fac oamenii. Fac sala, exercitii, fac rost(nu, nu acela, ci rost de imagine de sine, de glorie, de bani…). Uneori fac si Yoga. Dar ce mai ramane netacut cand tu faci totul? Unde e asteptarea zorilor dintai? Mai ramane rasaritul cuvantului nespus, mangaierea odihnei tacute, mai intri in bucuria Domnului tau? Tare mi-e teama ca nu ramane mai nimic, ca intre doi iubiti care iubindu-se, isi spun cand se cearta totul , fiecare are dreptate deplina, cere si isi face dreptate pana nu mai ramane nimic- se satura cu dreptate flamanzind amarnic, aceeasi poveste repetata parca la nesfarsit. O fi vreo arta a te „lasa facut”? A unui rasarit pe care l-am fi putut privi cu ochi goi si n-am facut-o? A unei intalniri in care misterul ne este suficient si astfel amandoi avem sansa sa ne hraneasca din el? Uneori parca asteptarea unei intalniri tainice valoreaza infinit mai mult decat ce se consuma cand ea ia sfarsit. Rememorand acea intalnire, esti uimit de condensarea timpului din preajma ei, un potential urias, acum ai vrea sa fi durat la nesfarsit acea stare…si astfel, inveti ce e asteptarea deplina si „a te lasa”, a nu mai pofti.
Cel mai ingreunat lucru este a face Yoga- spun asta gandindu-ma la intalnirea mea, a noastra cu Ea. Ea nu vrea sa fie posedata caci nici un om nu poate sa stea deasupra ei, nici sa fie cunoscuta, caci este necunoastere. Nu poate fi cuprinsa nici macar in vis, daramite in cuvinte si miscari pline de aplomb si mobilitate. Nu cred ca-i place nici familiaritatea cu care ii rostesc oamenii numele fara vreun prefix de politete, cu litera mica si mai ales nu-i place deloc cand yoginul face din ea afacere. Insa cel mai rau cred ca o supara cand ii rostesti numele stalcit, prieteni, asa ca intr-o mantra rostita cu convingere si plin de tine. Atunci e posibil sa-ti dea chiar o lectie fara voia ei, indurerata de raul pe care singur ai ales sa ti-l faci. Desigur, tu nu vei vedea, nici simti, nici asculta asta pentru moment, ci poate vei spune: Ce bine, ce puternic ma simt! Pot face orice, e tare yoga asta! Intreaga lume e la picioarele mele si vocea mea suna asa de placut cand fac mantra asta!
A rosti numele cuiva incorect este ca si cand l-ai privi drept ceea ce nu este. Si vezi, e bine sa ai grija in fata cui stai… caci ea stie exact cine esti si ce hram porti. Uite, azi spre exemplu- printre altele si datorita modului cum rostesc oamenii mantre sau deseneaza mandale mandri pe ei sau stau in „posturi”(asana inseamna stare, nu postura, dar cine isi mai aminteste asta azi?)- cred ca Yoga nu mai este aceeasi. S-a retras dintr-o lume pe care nu o mai recunoaste si in care nu se mai recunoaste. Nu-i place deloc sintagma „yoga class”, nici „retreat” sau „ashram”. Suna ciudat? Sa vedeti ce mai urmeaza.
Nu stiu ce urmeaza, desigur. Si totusi…intotdeauna urmeaza ceva. Ziua ca asteptare, titlul acestui scurt articol, ne indeamna sa privim cu luare aminte, cei care credem ca „facem”yoga, si spre un orizont foarte, foarte neasteptat. Este insusi Orizontul care a nascut Yoga si catre care rostul ei se indreapta. Acest Orizont este insasi vremea, vremurile in care ne aflam. Odata cu prima si ultima reinnoire a lumii cunoscute de noi, prin venirea Mantuitorului Hristos si Jertfa Sa pe cruce in fata ochilor cruzi ai celor pe care-i invatase tot adevarul si-i vindecase de neputintele sufletelor si trupurilor, cred ca totul s-a schimbat. Totul este tot, de la fosnetul firului de iarba strivit odata sub picior, privirea omului spre cer si spre sine, cuantica miscarii si gestului omenesc si- cu siguranta- tot ce inseamna cale de cunoastere. Inclusiv Yoga si „esoterismul”, un cuvant cazut in desuetitudine azi de cati initiati si indrumatori spirituali, coach-eri si mediumuri se gasesc. Cum s-a schimbat in esenta ei acesta darsana straveche si catre ce orizont se indreapta actual? Nu stiu, nimeni nu cred ca stie fara a sti, dar asa cum la mantuire nu poti ajunge prin Yoga(caci ar insemna ca o data in plus sa-i stalcesti numenul si insasi ratiunea de a fi), probabil nici caile ei nu mai sunt aceleasi. Nici privirea ei, nici rasuflarea si nici promisiunea tacuta din spatele prezentei ei nu mai arata acelasi punct cardinal, ci se supun Cuiva infinit mai inalt si care o cunoaste dinainte de a o naste. Si daca poti face erori in viata fara a fi auzit de Yoga sau de vreun Do- si toti facem, ca oameni- , a practica azi arte martiale, discipline esoterice sau Yoga scoase din fagasul axelor lor de forta originale se poate dovedi o greseala fatala- este ca si cum te-ai juca cu focul, apropos de chakre si expertii in domeniu din ce in ce mai numerosi. Anumite tehnici s-au inchis in sine, altele sunt pe cale sa se inchida poate iar in fata celor disponibile si permise, probabil ca omul trebuie sa-si schimbe complet atitudinea, cat se mai poate. Sunt nenumarate cazuri de persoane mai slabe de inger care au platit un pret prea mare folosind tehnici citite, auzite sau invatate „intensiv”, fara Phalatrshna vairagya sau sub „indrumarea” vreunui initiat priceput la afaceri. Cu acest lucru nu este de joaca!
Yoga este minunata, ca orice demers autentic spre dezvaluirea de sine, daca ii cunosti numele si i-l respecti- si aceasta inseamna uneori a renunta la ce crezi tu despre ea-, daca preiei in cunostinta de cauza si cu mare luare-aminte partea sanogenetica respectand cu acuratete aspectele tehnice si, mai ales, daca nu incurci lucrurile intre ele, confundand sacrul cu sfintenia sau darul extraordinar de a te fi nascut cu dreptul mundan de a crede ca orice ti se cuvine. Lacomia de bani sau glorie inseamna intr-un sfarsit durere si suferinta pe calea invatarii, in schimb lacomia de a te infrupta din pomul cunostiintelor preainalte sau asezarea lor pe pamantul crud te poate costa infinit mai scump. Imi vine in minte titlul unei admirabile opere a lui Ernest Bernea- „Indemn la simplitate”, o lectie nepretuita de smerenie si asteptare cuminte a zilei in fata imensitatii cerului instelat.
Matei Opris